In cadrul proiectului POSDRU 156/1.2/G/14219 se organizeaza un curs pentru formarea cadrelor didactice în dezvoltarea curriculară.


Numele activității

„Participarea a 25 de cadre didactice (personal implicat în dezvoltarea programelor de studii universitare) la un program de formare specific dezvoltării curriculare/adaptării/îmbunătățirii programelor universitare campaniei de informare privind oportunităţile de ocupare”.


Subactivități

SA6.3 Desfășurarea efectivă a cursului de formare pentru cele 25 cadre didactice universitare și finalizarea acestuia prin desfășurarea unui modul de instruire privind egalitatea de gen, de șanse și nediscriminare;

SA6.4. Elaborarea de către grupul țintă a unor propuneri de dezvoltare curriculară/adaptare/îmbunătățire a programelor universitare, corelate cu nevoile pieței muncii;

SA 6.5.Evaluarea programului de formare.

 

Prin participarea la această activitate a 25 de persoane, care vor fi implicate în subactivitățile SA6.3 și SA6.4.

 

Din partea Universității POLITEHNICA din București vor participa 15 persoane. Se vor forma grupe de câte 5 cursanți, astfel încât, în partea finală a modulului să se poata elabora într-un mod cât mai coerent si eficace o propunere de dezvoltare curriculară de către fiecare echipă în parte.

 

Lecțiile se vor desfășura la sediul proiectului, Splaiul Independenței nr. 313, sector 6, clădirea Bibliotecii Centrale a UPB, etaj 3, sala E.3.29. Programul va fi stabilit în funcție de disponibilitatea cadrelor didactice participante și a formatorului și se va comunica în timp util.

 

Vor fi 2 întâlniri pe lună, a câte 4 ore fiecare pentru o perioadă de 2 luni. Cadrul didactic care va susține cursul are competențe în domeniul dezvoltării/adaptării/îmbunătățirii programelor universitare, fiind membru ARACIS.

 

La sfârșitul cursului, va fi organizat un modul de instruire “Promovarea principiului egalității de gen, șanse și nediscriminare” susținut de către un formator specializat în domeniu.

Fiecare cursant va obține o Diplomă de participare pentru programul de formare specific dezvoltării curriculare și oDiploma de participare pentru modulul de instruire - Egalitate de șanse.

 

Persoana de contact:

Cristina Albu

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.